O comisie din cadrul Secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor (SSPR) – o instituție din cadrul Guvernului României – propune retragerea certificatului de revoluționar actorului Alexandru Arșinel
Actorul Alexandru Arșinel a fost demis de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, din poziția de director adjunct al Teatrului ”Constantin Tănase”, unde avea un venit de aproape 80.000 de lei pe an.
Actorul Alexandru Arșinel, în vârstă de 81 de ani, și soția lui, Marilena, sunt internați de patru zile la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, după ce au fost diagnosticați cu Covid-19, la două luni de la vaccinare.
Actorul Alexandru Arșinel, care a fost supus unui transplant de rinichi în anul 2013, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj, condus la acea vreme de medicul Mihai Lucan, a făcut transplant în aceeași zi în care se înscrisese pe lista de așteptare, în Registrul Național de Transplant.